Trei ore pierdute în canale TV

UPDATE: UN INTERVIU BESTIAL CU GEORGE ARION. FRAZA DE FINAL E MEMORABILA 😀

 

Ehe, da, atunci când ai zeci de sateliţi cu zeci de coordonate pentru a găsi ce te interesează şi să mai şi meargă e treabă grea. Aşa că am pierdut trei ore căutând un singur canal care s-a mutat pe un alt satelit (o fi bine cum vă spun?). adică Canale 5. Dar, din fericire am găsit şi Rai Gulp, un program cu milioane de desene animate, dar şi Rai Storie sau 50 Canale. Toate foarte bune. Sigur, n-am găsit Hallmark, dar îl am pe RDS, iar eu nu mai am chef să-l caut. Presupun că undeva pe netul ăsta se găsesc şi coordonatele exacte. Dar nici de alea nu mai am chef acum. Ştiu doar că până la 22 voi citi „Cocoşatul are alibi”( trebuie să vă spun că pentru o carte scoasă la Editura Universitară, are inacceptabil de multe greşeli, dar subiectul e super mişto) şi apoi mă voi uita la Grande Fratello zece, dacă nu mă înşel.

Adică lenevesc, pentru a se înţelege exact.

Nu mă mai pot uita la politică. Îmi e foarte, foarte silă. Îmi pare rău, dar nici nu mai pot citi despre politică din pricină de aceeaşi silă.

Netul… hmmm… cred că am început să mă dezobişnuiesc. O oră maxim îmi cam ajunge pentru tot ce aş vrea să fac pe internet.

Scrisul… hei, am un capitol întreg 😀 Ştiţi ceva? De fapt sunt în pauză, uite aşa 😆 Şi cam atât, mă amuz teribil cu Rai Gulp aşa că… sorry, trebuie să plec 😛

 

A, şi nu uitaţi să citiţi interviul de aici 😉

Reclame

Sunt în criză

De orice tip şi orice fel. Voi doar alegeţi şi eu am toate crizele posibile. Nu vreau să scriu, de trei zile adorm cu orice aş citi în mână şi nu vreau să respir. Cred că e un fel de autopedepsire, dar nu am idee la ce îmi foloseşte.

Singurul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi vopsesc unghiile în verde şi să le aplic o cruce. Nici asta nu ştiu de ce am făcut-o. Aşa mi-a venit. Mă enervează timpul ăsta. Nu pot face nimic. Parcă aş fi o lebădă fără aripi, condamnată pe lacul ei murdar.

Nici de analizat numai analizez, că nu mai am ce. Nici de certat nu sunt în stare. Stau ca o varză murată. O fi bine? Păi nu prea e, dar ce să-i faci, vegetezi până ţi se face rău şi o iei de la capăt. Mai sunt 11 zile şi plec. Cred că şi asta mă ameţeşte în fel şi chip. Vreau să plec, nu mai pot cu frigul ăsta. Zece zile şi mă întind la soare, poate şi scriu. Sau, oricum, nu mai am motive să mă plâng, asta dacă nu fac rost.

Şi, ca de obicei, nu v-am spus nimic, dar îmi fac rondul de seară pe blog că aşa e frumos 😀

Lene apocaliptică

IMG_0077

Dacă esoterismul mi-a oferit nişte explicaţii vitale, viaţa tot nu mi le prezintă în felul ăla.

 

Nu am vrut să spun nimic interesant, aşa că nu e cazul să căutaţi explicaţii inexistente. Adevărul e că sufăr de lene. Nu ştiu dacă e o boală biologică sau psihică, dar eu sufăr. Poate unii dintre voi îşi amintesc că Sky mi-a aruncat o provocare. Mi-a dat o idee pentru o poveste, ei bine, nu sunt în stare să mă gândesc la ea, pentru că am o mie de prostii în cap. Dar dacă aţi mai veni şi voi cu idei, cine ştie, poate ar fugi lenea şi m-aş pune pe treabă.

Mă întreb dacă scrisul se poate uita. Aş putea face un test şi să nu mai scriu vreo două luni nimic, dar îmi e prea teamă că răspunsul va fi „DA” şi atunci ce o să fac? Probabil că nimic, poate doar voi da din picioare ca un copil nervos. Fără lacrimi şi alte isterii lipsite de sens. Sau voi începe să mănânc şi mai mult decât o fac deja, sperând ca într-o zi să devin o balenă. Aşa, cu siguranţă, toţi îmi vor plânge de milă. Sigur, aş putea face multe altele, dar tot mie îmi va fi rău.

Nu, nu mă gândesc la nimic, chiar dacă pare că spun ceva, de fapt, nu fac decât să înşir cuvinte fără sens. O fi şi ăsta un fel de exerciţiu în procesul scrisului.

E vară şi eu sufăr de lene. Dar nu e nimic extraordinar, aşa mi se întâmplă mereu la începutul verii. Cineva se va găsi să mă scoată din amorţeală, chiar dacă eu nu sunt sigură că îmi doresc acest lucru.

Hei, nu vă mai holbaţi, dacă tot nu aveţi ce face şi aţi trecut să ascultaţi o babă nebună, mai bine treceţi la Vania, care are nişte poveşti despre mine de te prăpădeşti de râs. Nu ştiu de ce mă bucur aşa că doar de mine râde 😀

Aş spune că îmi e lene…

Nu, de fapt, sigur îmi e. Nu ar trebui, dap, ştiu. Sunt tânără, în forţă (râdeţi voi că eu n-am putere). Adică totul ţine cu mine. Numai eu nu ţin cu mine. Blue vrea poze de la lansare. Lasă, îmi e prea lene, uită-te la alea de la vulcani, da? Alea de la lansare ţi le dau pe mess. Pe toate, să le pui pe monitoare 😀 Ziceam că am fost plecată. Mă rog, am zis eu zilele astea, nu acum. Nu mă luaţi şi voi adliteram. Nu de alta, dar unicul neuron e cam confuz. E o treabă. Mă rog, am fost la Casa Matei, în Berca. Dacă ajungeţi în Berca, desigur, nu o să vi se pară nimic interesant. Un sat cu sens giratoriu. Dumnezeule, e cumplit, vă jur. Ţăranii ăia nu au auzit de prioritate în sens, dar contează mai puţin. Părăsiţi sensul pe prima ieşire şi daţi de Casa Matei. Mişto pensiune, şi totuşi… În capul meu patru stele înseamnă altceva. Adică, uh… ştiu că sunt cu nasul pe sus, dar… Nu, ei, a fost bine. Camerele exagerat de mari, paturile exagerat de joase. Curat. Foarte chiar. Restaurant. Şi se mănâncă, nu glumă. Teren de tenis, piscină – nerecomandată pe frigul ăsta – bibliotecă, masaj, echitaţie, plus animăluţe şi animăloaie 😀

Ce nu mi-a plăcut? Camerele fiind foarte mari, era cam frig. Ne-au dat ei un calorifer din ăla electric, dar tot cam frig. Ce am detestat? Ei bine, apă fiartă aveai doar zece minute, apoi gata, se răcea. Nesuferită mi s-a părut chestia asta. Exagerat de nesuferită.

Alte neajunsuri? Ei, au mai fost. De exemplu, discriminarea fumătorilor. Discriminare pe bune. Acolo mai bine te lăsai cu totul decât să stai în frigul ăla. Serios. Inuman, nene, inuman. Ei, dar am avut vulcani. N-am avut zăpadă. Am avut căţei şi pisici. Şi cai, dar mai la deal şi era cam frig pentru echitaţie.

Ce să mai zic? A fost bine, dar şi rău. Şi totuşi, la patru stele e mai mişto 😀

Aş vrea să vă mai spun o poveste, dar ţinând cont că trebuie să-mi fac caietul de practică, deoarece mâine am examen, am să tac. Şi, aşa cum spuneam, oricum îmi e lene 😉