Mulțumesc Lorena și Tabu!

Pentru că oamenii s-ar putea să aibă o dilemă în legătură cu ieșirea mea cu Tritonicul. Nu, nu e vorba doar de bani, e vorba de mai mult. Am crezut în prietenia acestui om. I-am făcut cunoștință cu toți prietenii mei, ne-am împărtășit gânduri și am fost în o mie de locuri împreună, dar apoi am înțeles că el nu are prieteni doar oameni pe care se cațără. Nu vreau să spun că a făcut așa cu toți pentru că nu știu, dar nu sunt nici singura, nici ultima care a fost sedusă și abandonată. Cel mai greu de acceptat e faptul că un om pe care l-ai crezut aproape de tine nu a făcut decât să profite. Nu am de gând să mediatizez prea mult problema, vreau doar ca oamenii să învețe din povestea mea. În rest aleg singuri, eu nu dau sfaturi, trag doar un semnal de alarmă. Cine vrea să-l perceapă o face, cine nu, nu. Chiar nu sunt eu deținătorul adevărului absolut. Sunt doar deținătorul adevărului meu.

Și restul aici: http://www.tabu.ro/cititul-nu-dauneaza-grav-sanatatii-scrisul-da/

Reclame

Geneza unui vis

Aşa se numeşte emisiunea moderată de Screciu Violeta Maria la care am fost invitată. Da, e o emisiune înregistrată, dar dialogul a decurs firesc de parcă am fi fost în direct. O puteţi urmări în seara asta de la 19:30 la 20:00 pe TVRM. Pentru cei ce nu prind postul, tot de la ora respectiva, numai la ora difuzării o pot urmări şi online.

Multumesc, Ivona 😉

Şi iată ce am mai găsit eu foarte mişto pe net.

 

Aşadar nu uitaţi să vă uitaţi 😛 : www.tvrm.ro

De prin bloguri

În primul rând, nu, nu vorbim azi de nuntă, poate mâine. Nu ştiu, am treaba multă.

 

Aşa, Inocentul e la interval. N-am uitat, dar n-am avut când vă spune

Apoi, Vali Badea a început să ia şi interviuri, ia priviţi.

Tot apoi, că îmi e lene să fiu inteligentă, Cantina Sociala m-a invitat să gătesc 😀 Aţi pus-o, joi o să vă otrăvesc 😛

Şi Sibilla zice să mai deschid şi eu fereastra să mă aerisesc. Nu poci, măi, sunt răcită 😀

 

Şi scriu texte pentru nişte chestii, da? Vă spun ori la noapte, ori de dimineaţă 😉

 

Hai gata.

UPDATE:

Să le arătăm noi lor…

Atât sătmărenii, cât şi băimărenii, la un moment dat, se întreceau care fac întâlniri mai mişto. Drept să vă spun întâlnirile lor mi s-au părut deprimante. Dacă băimărenii stăteau în picioare (au furat ăştia, bre, toate scaunele), sătmărenii se uitau chiorâş într-un ceai gândindu-se la femei, pentru că la masa lor nu a existat nici măcar una. (Vai cât or să mă înjure 😀 ).

Aşa că, dragii mei piteşteni, să le arătăm noi lor că avem de toate. Şi femei, şi băutură adevărată, dar, în special, scaune. Ooo, şi să nu uităm cărţile. Adică să le explicăm că barurile noastre au şi cărţi, nu numai „beutură” şi tutun.

No, ne vedem la 19, în acelaşi loc, probabil la aceeaşi masă, unde ne vom râde de… toată lumea care nu e de faţă 😀

 

UPDATE: Partea a doua a interviului, maine e si a treia. Ce va mai freaca Hobbitul 😀 Si mie nici nu-mi place 😆 Citiţi cu spor.

Lucia şi Loredana

Update: Hobbitul se joacă cu interviurile 😀 M-a distrat mult ideea lui. Dacă aş fi fost la scriitori nerecomandabili eu i-aş fi răspuns, numai aşa pentru curajul de-a spune lucrurilor pe nume. Ei, dar puteţi vedea prima parte a interviului cu mine aici. Spor la citit.

***

Sau Loredana şi Lucia dacă e să fim corecţi. Adică ambele mi-au plasat aceeaşi leapşă. Leapşă ce se fâţâie prin blogosferă fără nici o jenă 😀 Am făcut tumbe ca să scap de ea, vă jur. Dar nu se poate. Leapşa e leapşă şi până la urmă tot te loveşte. Asta dacă nu o loveşti tu pe ea.

Acum sunt nevoită să vă spun ce am învăţat eu în 2009.

Grea chestie, dar am învăţat multe. Mă rog, în fiecare zi înveţi câte ceva, altfel nu s-ar putea. Am trăi degeaba. Iar unii o fac cu mândrie. Eu nu îs aşa mândră, aşa că mai şi învăţ, chiar dacă nu întotdeauna îmi convine persoana care-mi transmite înţelepciunea.

Am învăţat de la un personaj pe care nu-l plac să nu citesc cărţi de acelaşi autor una după alta. Şi a avut dreptate, pentru că rişti să te plictiseşti. Cred că de aia n-am mai reuşit să-l termin pe Larsson 😀

Am învăţat că „dracul nu e întotdeauna atât de negru”.

Poţi avea prieteni adevăraţi cunoscuţi în mediul online.

Am mai învăţat că uneori e bine să fii calm şi să aştepţi momentul prielnic pentru a da lovitura decisivă. Şi cu toate astea nu am făcut-o când am avut ocazia. Nu ştiu, asta să însemne că am devenit un om mai bun? Nu cred.

Am învăţat că nu am întotdeauna dreptate. Ăsta e un adevăr nasol, credeţi-mă! Şi dacă-l mai şi admit e şi mai rău. Devin umană. Vă rog, nu vreauuuuuuuuuuuuuuu 😀

Am mai învăţat şi că viaţa e mai frumoasă atunci când nu te gândeşti tot timpul la ea.

Că există, totuşi, oameni pe care te poţi baza necondiţionat. Dar şi că nu e bine să te încrezi până la Dumnezeu, ca să nu te trezeşti că aterizezi.

Să nu mai cred tot ce văd cu ochii mei. Uneori s-ar putea să nu văd cum trebuie.

Şi, cel mai important, am învăţat să ascult. Ceea ce nu prea mi se întâmplă.

Şi, desigur, că iarna nu-i ca vara 😀

Restul nu mi le amintesc, oi mai fi învăţat câte ceva, dar cine mai ştie?

Şi nu, nu dau leapşa mai departe. O ţin pentru mine. Doar v-am spus că am învăţat şi să fiu mai egoistă, ce naiba?

Trei ore pierdute în canale TV

UPDATE: UN INTERVIU BESTIAL CU GEORGE ARION. FRAZA DE FINAL E MEMORABILA 😀

 

Ehe, da, atunci când ai zeci de sateliţi cu zeci de coordonate pentru a găsi ce te interesează şi să mai şi meargă e treabă grea. Aşa că am pierdut trei ore căutând un singur canal care s-a mutat pe un alt satelit (o fi bine cum vă spun?). adică Canale 5. Dar, din fericire am găsit şi Rai Gulp, un program cu milioane de desene animate, dar şi Rai Storie sau 50 Canale. Toate foarte bune. Sigur, n-am găsit Hallmark, dar îl am pe RDS, iar eu nu mai am chef să-l caut. Presupun că undeva pe netul ăsta se găsesc şi coordonatele exacte. Dar nici de alea nu mai am chef acum. Ştiu doar că până la 22 voi citi „Cocoşatul are alibi”( trebuie să vă spun că pentru o carte scoasă la Editura Universitară, are inacceptabil de multe greşeli, dar subiectul e super mişto) şi apoi mă voi uita la Grande Fratello zece, dacă nu mă înşel.

Adică lenevesc, pentru a se înţelege exact.

Nu mă mai pot uita la politică. Îmi e foarte, foarte silă. Îmi pare rău, dar nici nu mai pot citi despre politică din pricină de aceeaşi silă.

Netul… hmmm… cred că am început să mă dezobişnuiesc. O oră maxim îmi cam ajunge pentru tot ce aş vrea să fac pe internet.

Scrisul… hei, am un capitol întreg 😀 Ştiţi ceva? De fapt sunt în pauză, uite aşa 😆 Şi cam atât, mă amuz teribil cu Rai Gulp aşa că… sorry, trebuie să plec 😛

 

A, şi nu uitaţi să citiţi interviul de aici 😉

Weekend-ul meu la Cărţile Mariei

     O să încep cu P.S-ul, pentru că nu vreau să o uitaţi pe Sibilla. Vă rog să citiţi şi să încercaţi să o ajutaţi, măcar cu o vorbă bună.

 

     În ce constă weekend-ul meu şi cine sunt Cărţile Mariei. Cărţile Mariei, evident, este un site, blog. Un blog ce şi-a propus să promoveze autori. Nu, nu neapărat români din câte am văzut eu. Maria mi-a făcut onoarea de-a mă cocoţa în acest weekend acolo, la loc de cinste. Azi puteţi citi interviul pe care mi l-a luat Maria. Mâine o recenzie şi apoi o biografie. Sau sunt două în una? Nu mai ştiu 😀 Aşa că weekend-ul ăsta aveţi treabă. Staţi cu ochii pe Maria! Nu de alta, dar să mă simt şi eu importantă ţinând cont că mâine sunt la „Premiile Lili” şi recunosc că îmi e frică de fac pe mine. Să fie ăsta debutul meu în teatru sau mă spânzur? Vom vedea după ce voi termina să-mi plâng de milă 😀

Jocuri şi jocuri

Între timp Lucia Verona m-a binecuvântat cu o recenzie mişto în Săptămâna Financiară, iar cei de la Diva cu un interviu. Le mulţumesc tuturor.

 

Revin, dar plec! Vorba aia, vin să vă salut, dar nu am timp să stau. Timpul ăsta se suceşte şi se împleteşte pe lângă mine, că nu mai pot să-l prind din urmă, în timp ce el mă tot împinge înainte. S-au întâmplat bune şi rele. Între un joc de şah cu un vechi prieten şi un poker american cu mai mulţi prieteni, am uitat să mai jucăm whist. Dar i-am bătut la table. Cam de asta m-am ocupat zilele astea, mai precis de duminică până acum câteva ore când mama m-a sunat terminată spunându-mi că puiul nostru de ciobănesc a fost călcat de o maşină. Aşa se întâmplă în viaţă. Ce să faci?

Am început duminică cu un joc de şah care s-a transformat într-o noapte de şah. Pe când ceilalţi se străduiau să ducă la capăt un whist cu ţipete, nervi şi râsete, eu şi un vechi prieten ne-am bătut pe muţeşte până spre dimineaţă.

 

Luni am făcut cam tot aia, dar de data asta adunându-ne pentru un poker american pe beţe de chibrit. Din zece am rămas două fete, eu şi o amică. Ea a învins. De fapt mă plictisisem şi eram ofticată că n-am mai apucat să joc un whist. Azi am continuat cu tablele. Rar mă bate cineva la table, aşa că se înţelege că am câştigat. Preconizăm că la noapte vom juca whist până dimineaţă. După care iar nu ne vom mai vedea vreo doi ani. Cam aşa ne distrăm odată la doi ani, atunci când ne vedem. Fără întrebări, fără a ne aminti, fără a intra unul în viaţa celuilalt. Aşa a fost de când ne-am cunoscut. De fapt a fost un fel de zeu al jocului. Ne unim doar pentru a juca diverse şi pentru a uita câte o săptămână de capul nostru. Asta se întâmplă şi acum. Doar că de mâine fiecare îşi va vedea de viaţa lui şi vom mai vorbi atunci când vom fi toţi liberi într-o anume perioadă. Cine ştie când?

 

Acum vă las rugându-l pe Vania să publice o recenzie pe Club, pentru că eu nu mai am timp de capul meu până mâine. Dacă nu o vrea să publice el sau nu o avea ce, presupun că voi reveni eu cu o părere despre povestea Anei Veronica Mircea, chiar înainte de-a pleca. Apoi o să-şi dea şi altii cu părerea, dar îmi permit şi eu puţin că de aia am citit.

Ne auzim… într-o zi!