Să discutăm discuţii

Telefon. Sună. Sigur că sună. Sunt în maşină. Îl caut cu o mână, cu cealaltă ţin de volan. Nu-l găsesc. Înjur. Până la urmă dau de el. Răspund. N-am timp să văd cine e.

– Spune!

– Oana?!

Vocea mi se pare cunoscută, dar nu bag mâna în foc.

– Depinde, cu ea ai treabă?

– Sunt D, nu mă recunoşti (nume de fată, da?)

Doar am zis că mi se păruse cunoscută.

– Ah, da, wow…

– Fi-mea are aproape un an, atacă direct.

– Ăăă, bine, bravo.

– Vin în ţară cu ea.

Oh. Îmi dau seama că tocmai aş vrea să fug.

– Ăăă, bravo.

– Săptămâna viitoare.

Fac conexiuni. Nu sunt în oraş. Mai veselă:

– Bine, vino.

– Vine şi boul de frate’meu. Nu mai mănâncă carne, s-a făcut vegetarian. Vacă nu mai mănâncă, dar vrea s-o ia de nevastă (referire la prietena lui care e cam cum zice D).

– Fain, zic eu, dându-mi seama că l-am uitat pe „mişto” undeva într-o parcare.

– Sunt disperată, nu ştiu ce să mai fac cu el.

Nu-i problema mea îmi spun calmă.

– Dar tu ce faci?

Iată, şi-a adus aminte.

– Păi, hmm, bine cred.

– Mi-am cumpărati un ceas…. (ei, na, că eu ţin minte).

– Nemaipomenit (ce o fi ăla?)

– Abia aştept să vin în ţară să cumpăr una, alta, în special morcovi şi pătrunjel.

Puii mei, era să intru în nişte pietoni că n-am mai găsit frâna din pricina şocului.

– Dar în Spania n-au?

– Au, dar piaţa e departe.

Wow, şi în Ro e mai aproape.

– Păi… şi o să te duci pe avion cu pătrunjelul şi morcovii ca Nea Mărin cu prazul?

– Nea Mărin?

– Lasă, nu contează, dacă tu eşti fericită…

– Eşti ironică?

Îmi vine deja să-mi trag două palme.

– Io?

– Atunci n-am înţeles.

– Vorbea gura fără mine ca de obicei.

Bine, se dă ea bătută şi îmi mai explică vreo 15 minute cum trebuie să încălzească biberonul, cum pasează mâncarea şi cum… ăăă…

– Mai bine îţi luai o pisică, constat în cele din urmă.

– Tot insensibilă ai rămas, îmi reproşează.

Să mor dacă sunt insensibilă, dar aş prefera, pentru numele lui Dumnezeu, ca mamele să nu-mi mai explice cum îşi şterg puradeii la gură, fund, cum le fac mâncare, cum îi mângâie pe spate, cum îi ajută să râgâie. Cum, cum, cum… Vă jur, dacă o să mă intereseze o să vă întreb.

Şi uite aşa dau vina pe Corina care mă sună după numere cu + şi învăţându-mă minte eu răspund 😀 Pentru asta trebuie să dea cea mai mare cafea din lume 😀

 

Dar mai bine o carte să citim. Cum ar fi „O pagină de dragoste”, de Emile Zola (ştiu accentul, n-am chef). Carte pe care v-aş recomanda să nu o citiţi dacă plângeţi uşor… şi apropo de asta vă zic un banc şi fug că am treabă, iar Loredana o să mă bată rău 😀

 

„El către Ea:

Dragă, dacă mor o să plângi?

Ea:

Dragule, doar ştii că eu plâng pentru orice căcat” (deci aşa e bancul, cuvântul urât nu-mi aparţine şi-mi e jenă).