Încredere în soţ, don’le…

Să vă explic. Când mi-am luat maşina, obişnuită fiind pe monştri, adică maşini înalte, care puteau fi parcate pe borduri înalte, printre maşini joase, cu vizibilitate bună, etc, am decis să îi las lui Xreder o cheie de la maşina mea. De ce? Pentru că mă ştiu. Am zis că dacă m-oi enerva vreodată în trafic, mă dau jos şi o dau dracu’ de maşină, aşa că să se ducă să o recupereze. În plus, nu eram sigură că mă voi obişnui cu ea. Bine, toată lumea insista că nu voi şti niciodată să conduc o maşină atât de joasă şi că ar fi trebuit să rămân pe Jeep sau, cel puţin, să-mi cumpăr un Fiat Doblo ca ăla de firmă. Normal, eu căpăţânoasă, nu şi nu. Aşa că atunci când m-am văzut cu maşina în faţa blocului, am început să am dubii. Cu toate că am învăţat să şofez pe jeep, mi se părea că Honda mea e mult mai lată. Mă uitam, la parcarea cu spatele, în laterale de făceam febră la gât. Şi nu eram convinsă că oglinzile îmi arată distanţa reală. Da, de parcări îmi era cel mai teamă, pe stradă mă obişnuisem cât de cât cu ea. Dar oricum, am zis să fie şi cheia de rezervă la un profesionist, să mă scoată din rahat dacă e să mă afund prea mult. Sigur, chiar dacă am intrat – că se mai întâmplă – în câte un răhăţel, m-am descurcat de una singură. Transpirată, nervoasă, adăugând noi înjurături vocabularului meu, dar prea căpoasă pentru a cere ajutor. Aşa că n-a fost niciodată nevoie de cheia de rezervă.

Aseară, al meu X dispare. E chemat la birou că a picat programul contabil, iar unii mai lucrează şi după ora 18, chiar dacă sunt la stat 😉 Între timp cumnata mea mă invită la o cafea. Eu zic „k” şi fug la maşină. La noi în parcare e o nebunie, aşa că dacă nu îţi găseşti maşina din prima, nu e chiar o tragedie. Dar când apeşi pe telecomandă şi îţi dai seama că pur şi simplu nu mai există, începi să te panichezi. Nu, nu m-am gândit la furt, dintr-un motiv simplu. Am doi câini mari care dorm lângă maşina mea, şi e foarte, foarte greu să treci de ei. Unde mai pui că nu e tocmai o maşină uşor de spart şi, revenind la câini, toţi mă simt când ies din casă şi se dau de lângă maşină. Bine, mai e unul mic pe care trebuie să-l scot de sub… Aşa că a picat din start varianta furtului, pentru că lătrătorii mei nu ar fi permis nimănui să se apropie prea mult.

Stând ca tâmpa şi privind fiecare maşină în parte, aud melodia de mai jos la maxim apropiindu-se de mine. Era la final, apoi a început cealaltă melodie. Hmm, ciudat. Având magazie de cd-uri, doar pe Pavarotti îl mai schimb cu Debussy sau alţii, dar cd-urile 4 şi 5 rămân întotdeauna pe poziţii. Ar fi fost chiar culmea ca cineva să aibă un cd, identic cu cd-ul meu 4. Mă rog, nu imposibil, dar oamenii ascultă manele în maşină, să fim serioşi. Când mă întorc, cu un zâmbet drăgălaşi, cu capul ieşit pe fereastra maşinii mele, Xreder.

„Am fost şi eu cu ea la serviciu”.

Înţelegeţi?

Adică, el are maşina lui, pe lângă aia mai are şi un jeep – nu, nu e chiar al nostru, dar ne e dat în folosinţă – unde mai pui un Fiat de la serviciu. Şi el nu a put decât să ia maşina mea, şi să mă facă pe mine să-mi stea inima în loc. Să mă gândesc cum să otrăvesc câinii, dacă într-adevăr vreun hoţ a trecut pe lângă ei, şi toate cele, în condiţiile în care eu nu am cheie nici de la jeep, nici de la maşina lui pe care nu aş conduce-o decât în cazul în care aş fi foarte furioasă pe X.

Explicaţia lui, simplă: „A ta e singura cu „încălţări” de iarnă, nu vezi că ninge?” Pentru asta s-a confiscat cheia de la jeep. Dispare maşina mea, am o rezervă, dar ăla nu e al nostru, aşa că nu mă pot răzbuna pe el băgându-l într-un bloc, iar cheie de la maşina lui nu am obţinut, şi nici rezerva mea nu mi-a înapoiat-o. Bine, a promis că îşi ia „cizme” pentru situaţii de urgenţă şi că nu îmi mai foloseşte maşina fără să îmi ceară aprobare.

Păi dacă nici în soţ nu mai poţi avea încredere, atunci în cine să mai ai? 😀

Anunțuri

17 comentarii la “Încredere în soţ, don’le…

  1. Eu am înţeles din toată istoria că ar trebui să-ţi procuri manele pentru autoturism. Adevărat, iniţial mă gândisem că ai greşit parcarea, astfel de confuzii fiind frecvente.

  2. Lucia, incerci sa iti schimbi adresa blogului? Ai intrat la moderare din cauza noii adrese 🙂

    Vania, da, pentru mine nu ar fi fost ceva deosebit, intr-adevar, sa gresesc parcarea 😀

    Octav, am incercat, dar nu mi-a iesit 😀 Weekend frumos!

  3. ei… am auzit eu de o mamică ce şi-a rătăcit aşa copilul şi l-a căutat disperată prin tot oraşul… desigur, soţul grijuliu luase odrasla mai repede şi plecase cu ea la plimbare… fara sa anunţe…
    Servus!
    Flavius

  4. Ohoho, bine ca n-ai avut timp sa suni la 112!
    Cea mai tare faza de genul asta am auzit-o de la barbatu-meu, prin anii 80. Lucra pe atunci la Buftea. Seful lui, un tip cam aiurit, la propriu, isi aduce intr-o zi nevasta la serviciu. Pe vremea aia, naveta se facea cu trenul, ca masina era lux. Femeia terminase medicina si o adusese acolo pentru un job. I-a dat drumul si in oras, ca sa viziteze magazinele pana isi termina el programul. Ei, si unde nu zici ca seful isi uita nevasta la Buftea si el se urca singurel in tren si pleaca la Bucuresti! I-a adus-o acasa un sef de carciuma, care avea masina, la rugamintile lui barbatu-meu si a inca doi colegi, panicati si ei alaturi de femeie, caci atunci nu intelesesera ca omul chiar isi uitase nevasta!

  5. Simona, si pe mine m-a uitat al meu in bar si a plecat cu un prieten, noroc ca eram in oras 😀

    Flavius, mai stiu si eu din astea cu copii, poate vi le spun intr-o zi 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s