Jocuri şi jocuri

Între timp Lucia Verona m-a binecuvântat cu o recenzie mişto în Săptămâna Financiară, iar cei de la Diva cu un interviu. Le mulţumesc tuturor.

 

Revin, dar plec! Vorba aia, vin să vă salut, dar nu am timp să stau. Timpul ăsta se suceşte şi se împleteşte pe lângă mine, că nu mai pot să-l prind din urmă, în timp ce el mă tot împinge înainte. S-au întâmplat bune şi rele. Între un joc de şah cu un vechi prieten şi un poker american cu mai mulţi prieteni, am uitat să mai jucăm whist. Dar i-am bătut la table. Cam de asta m-am ocupat zilele astea, mai precis de duminică până acum câteva ore când mama m-a sunat terminată spunându-mi că puiul nostru de ciobănesc a fost călcat de o maşină. Aşa se întâmplă în viaţă. Ce să faci?

Am început duminică cu un joc de şah care s-a transformat într-o noapte de şah. Pe când ceilalţi se străduiau să ducă la capăt un whist cu ţipete, nervi şi râsete, eu şi un vechi prieten ne-am bătut pe muţeşte până spre dimineaţă.

 

Luni am făcut cam tot aia, dar de data asta adunându-ne pentru un poker american pe beţe de chibrit. Din zece am rămas două fete, eu şi o amică. Ea a învins. De fapt mă plictisisem şi eram ofticată că n-am mai apucat să joc un whist. Azi am continuat cu tablele. Rar mă bate cineva la table, aşa că se înţelege că am câştigat. Preconizăm că la noapte vom juca whist până dimineaţă. După care iar nu ne vom mai vedea vreo doi ani. Cam aşa ne distrăm odată la doi ani, atunci când ne vedem. Fără întrebări, fără a ne aminti, fără a intra unul în viaţa celuilalt. Aşa a fost de când ne-am cunoscut. De fapt a fost un fel de zeu al jocului. Ne unim doar pentru a juca diverse şi pentru a uita câte o săptămână de capul nostru. Asta se întâmplă şi acum. Doar că de mâine fiecare îşi va vedea de viaţa lui şi vom mai vorbi atunci când vom fi toţi liberi într-o anume perioadă. Cine ştie când?

 

Acum vă las rugându-l pe Vania să publice o recenzie pe Club, pentru că eu nu mai am timp de capul meu până mâine. Dacă nu o vrea să publice el sau nu o avea ce, presupun că voi reveni eu cu o părere despre povestea Anei Veronica Mircea, chiar înainte de-a pleca. Apoi o să-şi dea şi altii cu părerea, dar îmi permit şi eu puţin că de aia am citit.

Ne auzim… într-o zi!

Reclame