Dacă staţi să vă gândiţi, ambii sunt latini, deci nu deviez prea rău.
Se ştie deja că de o săptămână citesc Boccaccio „Decameronul”. „Decameronul” ascunde între coperte o sută de poveşti. Bătuţi de ciumă, zece tineri se retrag la ţară, pe o moşie. Acolo, zi de zi, pentru o bună înţelegere, se alege un rege sau o regină. Şi astfel începe distracţia. Fiecare rege din ziua respectivă dă subiectul poveştilor. Aşa îşi petrec cei zece, şapte doamne şi trei cavaleri, cele mai grele vremuri de ciumă. (Nu, ei nu erau bolnavi)
Poveştile, desigur, sunt cu tâlc. Dar cel mai mult, se ştie, Boccaccio a fost un mare admirator al femeii şi primul care a luptat pentru drepturile ei. Doar Filostrato în timpul domniei de o zi a vrut să asculte poveşti de amor ce se termină cu rău. În rest, tare am mai râs. Şi, se mai ştie, Boccaccio a fost un mare duşman al preoţimii în general. Ei bine, dacă n-aţi citit „Decameronul” nu puteţi şti ce aţi pierdut.
Vă spun direct: stilul lui Boccaccio, lirismul lui, m-a contagiat. Da, sunt contagioasă. Şi nu mai pot gândi decât în fraze sau propoziţii cu rimă. Eu nu mai pot să scriu aşa romane poliţiste, vă jur că nu. Înfierbântată, aseară, după ce am terminat cu domnul mai sus amintit, m-am repezit în „Golful porcilor” a Ştefaniei Cosovei. Şi am crezut că scap de acele fraze rimate, dar de unde, vezi să nu. Parcă am picat în alt Boccaccio, dar în zilele noastre.
Cartea Ştefaniei am terminat-o până la trei – noaptea, da. Nu de alta, dar n-am putut s-o las din mână. În plus, aşa m-a intrigat statuia din mare, încât muream de nervi de nu aflam ce se ascunde după draperii.
Cu toate că autoarea mi-a dat indicii: culoarea albastră, dragostea pentru Dumnezeu, copiii bolnavi ce făureau Iisuşi, eu, asemenea vânzătorului de ziare, m-am tot gândit la o statuie a libertăţii. Nu, şi rostul nu îi înţelegeam. Dar mi-a plăcut enorm cum s-a sfârşit povestea.
Vă spun de-acum, cartea se împarte în trei planuri. La un moment dat, abia aştepţi să vezi ce s-a mai întâmplat. Dar planul filmului m-a amuzat copios. Pentru asta trebuie să mai citiţi şi voi, că eu nu ştiu – şi nici nu vreau – să povestesc.
Prima poza ma face sa imi vina sa zic Talk to the Hand! Cat despre Decameron, este si va ramane una dintre cartile mele preferate. fara drept de recurs
Denis, atunci sa incerci si Stefania Cosovei 🙂
Trebuie să-i spun Ştefaniei 🙂
Ce coincidenta, acum ti-am trimis si mail si am si comentat pe blog 😀
La piovra? Doliu? Boccaccio era poponar? Esti fana monocrom? Vai!! Doamna Cosovei e emo!?! :))
Pingback: Tenebre - 1 « Ioan Usca
Oana! Iti multumesc! Când e vorba despre laude, mă blochez pur şi simplu! Mă onorează cuvintele tale şi aştept să apară „Anotimpul dropiilor”! Ai un exemplar rezervat!
m3
Da! Sunt emo! Cum ti-ai dat seama?
Pingback: Tenebre - 2 « Ioan Usca
Oana,Decameronul a lui Boccacio merita sa-l citesti,eu l-am citit si rascitit de cateva ori si imi place modul sau de a povesti,o zi frumoasa !Tavi 🙂
Pfuiii …una din primele cărţi date de către profesorul de Istoria Religiilor.
Imi place apropierea dintre Decameron şi sticluţa de picături…:::)))
Stefania, placerea a fost de partea mea. Abia astept urmatoarea carte 🙂
Teo, eu n-am facut Istoria Religiile, dar am citit-o pe a lui Eliade 😀
şi a doua, a Ştefaniei, să fie DEZILUZIIILUZII
ştii opinia mea, ŞTEFANIA COŞOVEI este prozatoarea contemporană română the best !
mă bucur că ai citit golful şi că ţi-a plăcut
eu sunt gata să fac fan club ŞTEFANIA aştept să citească şi alţii … din păcate cărţile ei nu prea se mai găsesc dar facem presiuni pentru reeditări
la DECAMERON nu mă bag că am amintiri vagi … 30 şi de ani … poate cine ştie oi reciti-o că ai influenţă bună 😉
oricum, azi … doar NICHITA
Io am încercat să-l recitesc, dar e gălăgie în jur şi mă enervează să tot fac pauze. Altfel, aş da o fugă cu mare plăcere la Zahana 😀
Pingback: Tenebre - 3 « Ioan Usca
Cella, facem si fan club 😀
Crina, azi chiar voi posta pentru tine la Zahana 🙂